OTP Bank îți oferă posibilitatea să transformi investițiile companiei într-un avantaj complet. Beneficiază acum de unul din cele 3 pachete de servicii și obține o rată avantajoasă la creditul pentru finanțarea afacerii, de la 7,99% în MDL, fixă pentru primele 6 luni.
Iar clienții, care dețin deja un pachet de servicii pot beneficia de aceleași condiții de finanțare prin actualizarea către un pachet mai avansat.
Aplică acum pentru un credit investițional sau pentru finanțarea mijloacelor circulante, și poți beneficia de multiple avantaje precum:
- Grafic de rambursare flexibil, corelat cu sezonalitatea încasărilor;
- Garanții flexibile;
- Garanții financiare ODA – oferite din Fondul de Garantare a Creditelor, în cazul insuficienței gajului;
- 0% comision de acordare pentru creditele refinanțate
- Pachetul BASIC, SMART sau ULTRA pentru deservire curentă, cu tot de ce are nevoie afacerea ta.
- Abordare individuală și profesionistă din partea experților băncii.
Oferta este disponibilă pentru agenți economici cu cifra de afaceri de până la 30 milioane lei, indiferent de domeniul de activitate, și valabilă până la 31.07.2026. Oferta este supusă unor termeni și condiții ce pot fi aflate consultând consilierii OTP Bank.
Ai undă verde la dezvoltare
Ai undă verde la afaceri de succes